Category Archives: Bla, bla, bla…

Persoanele timide sunt romantice?

Astăzi se vorbește foarte mult despre acest fenomen numit timiditate, se face tot mai mult caz, iar persoanele care se confruntă cu acest fenomen, caută mereu soluții salvatoare în afară. Uitându-mă la interviul luat unui profesor universitar de istorie din România, mi-a rămas în minte o frază pe care dumnealui a susținut-o ca fiind soluția salvatoare a unei țări. Întrebarea adreasată acestuia făcea referire la problemele cu care se înfruntă România, și cum ea caută ajutor în afară. Ceea ce mi-a plăcut a fost faptul că el a zis că degeaba căutăm ajutor în exterior, pe când adevăratul ajutor ar trebui să vină din interioriorul unei țări, și anume de la oameni. Cum vrem să salvăm o țară dacă oamenii, baza acesteia pleacă în străinătate? Buuun… în mintea mea, atunci, s-a aprins fitilul oare acest lucru nu este la fel și la oameni? Adică mai tot timpul căutăm ajutor în afară, lângă cei apropiați. Vrem să fim înconjurați de oameni cărora să ne plângem, să le spunem problemele noastre, dar, oare, soluția nu se află în noi?

Persoanele timide, unele fiind și fără voință, cred că uneori problema nu e de la ei, ci de la cei din jurul lor, deoarece ei nu îi înțeleg. Ok.. recunosc și eu am fost o persoană timidă, ce-i drept încă sunt dar uneori îmi impun să nu mai fac acest lucru, ci să îmi fac curaj pentru a întâmpina problemele, ca într-un final sa îmi dau seama că cea mai mare problemă sunt eu! Da, eu… tu… toți cei care ne complacem în starea noastră și nu facem nimic. De ce nu facem nimic? Un posibil răspuns ar fi pentru că ne place starea aceasta de suferință amestecată cu obținerea compasiunii celor din jur.

Puterea de  a ne schimba se află în noi. Eu pentru a încerca să trec peste anumite probleme, mi-am găsit o activitate, ceva care să îmi ocupe timpul și mintea și am renunțat la a mai vorbi cu așa-ziși prieteni pentru a trece printr-un proces de vindecare și pentru lupta cu mine. Eu acum încerc să îmi ordonez gândurile, să descopăr adevăratele probleme.

Un alt ataș al acestui fenomen, pe care l-am observat eu, este că cei care sunt timizi de obicei sunt și firi romantice. Oare de ce se întâmplă acest lucru? Sincer… , am încercat să-mi ofer niște răspunsuri. Persoanele timide care nu reușesc prea bine să interacționeze cu cei din jur, își crează o lume a lor, o lume în care visele lor, fanteziile lor devin realitate. Atunci când reușesc să întâlnească persoana potrivită reușesc să scoată în evidență ceea ce este mai frumos în ei.

Cred eu că numai noi putem să schimbăm ceea ce suntem. Timiditatea și romantismul pot merge spre acelați drum al caracterului unei persoane dar dacă reușim să ne înfrângem, încet, încet timiditatea și găsim persoana către care să ne îndreptăm ca niște persoane romantice, atunci nu poate fi nimic mai frumos.

Anunțuri

Critici…

Nu de mult, o persoană care îmi era apropiată, a făcut o remarcă. Cică blogul nu e prea trist…Acest lucru m-a pus pe gânduri…avea dreptate. Astfel mi-am propus să îmi pun mintea la contribuție și să vin cu un nou format al blogului și cu un nume ceva mai larg ce îmi va permite sa abordez mai multe teme. În plus nu mi se pare drept să răspândesc numai tristețe, nu e genul meu….Așa că să vedem ce pot face…:P Până atunci o melodie, ce eu o ascult continuu…

Trei ceasuri rele

Dupa cum bine v-ati dat seama sau chiar ati trait pe propria piele, azi este marti. Cele trei ceasuri rele au intrat in prelungiri si s-au gandit sa ma faulteze cate putin, pentru a ma trezi sau pentru a ma face sa ma dau cu capul de pereti. Destinul sau mintea mea? Sau destinul realizat din prisma mintii mele? Hmmm dificil… Neg faptul ca as fi superstitioasa, dar totusi mi se intampla…Inconstientul meu imi joaca feste? Undeva in mintea mea, adanc, eu cred in superstitii si acest lucru se materializeaza in fapte. Da….fapte…Mergi la casierie si acolo este o defectiune tehnica, mergi la o anumita facultate (nu dau nume) sa iti faci permis pentru biblioteca si lumea te priveste ca pe cineva venit de pe alta planeta, pentru ca nu esti de-a lor. Doar pentru ca sunt o fire optimista si port culori mai deschise, gata sunt din alta lume? Stereotipuri si minti incuiate si daca mai ai norocul sa dai peste toate intr-o singura zi,  ajungi sa crezi ca intr-adevar esti de pe Marte. Culmea e ca se aduna intr-o singura zi, cat pentru o saptamana….Deci imi iau concediu de la ghinion….si aleg sa traiesc viata asa cum este, bucurandu-ma de fiecare moment…

Pentru cei care au avut o zi la fel de grea o melodie care sa ne ridice moralul 😛 Enjoy!

Noi…

          Daca singurul instrument de care dispui este un ciocan, vei ajunge sa ii vezi pe ceilalti  ca fiind cuie si ii vei lovi.