Arhive blog

O imagine pe care am privit-o zile la rand

Nu știu dacă ți s-a întâmplat ca o anumită perioadă să vezi un anumit lucru, o imagine, o fotografie, să îți  placă foarte mult și să îți rămână în inimă toată viața.

Mie mi s-a întâmplat acest lucru, de fiecare dată când o luam pe sora mea de la grădiniță și așteptam pe hol, la avizier era o imagine pe care am admirat-o timp îndelungat, nu mă mai săturam de ea. Simplă, frumoasă dar cu un mesaj profund, aceasta a reușit să îmi rămână în suflet. Mi-am dorit-o dar nu îndrăzneam să o cer de la cineva.

După mai bine de zece ani umblând prin cărți, amintiri și diferite alte foi pe care le adunam ca orice al copil, am găsit și această imagine, m-am bucurat enorm și mi-am adus aminte de aceea perioadă…  A fost o perioadă frumoasă și lipsită de griji, ieșeam de la scoală, mergeam să o iau pe sora mea și apoi amândouă de mânuță mergeam spre casă. Ce poate fi mai frumos?

Atunci nu îmi dădeam seama că îmi trăiam amintirile de acum… frumos. Nu știu cum a ajuns imaginea pe acolo, dar acum o iau tot timpul cu mine, o privesc și citesc mesajul de pe spate, care este scris în germană, limba mea de suflet

O simplă imagine poate reuși ceea ce mulți alți nu au reușit în jurul tău, și anume să fie încărcată cu speranță, speranță pe care mi-o transmite de fiecare dată când o privesc.